Karagiozi – o poveste ”cu poveste” (I)

Aproape că nu există turist care să nu audă, pe durata vacanței sale elene, câte un

kar 1
Sursa foto: pinterest

megafon purtat pe un scuter sau pe o mașină invitându-l la un spectacol de ”karagiozi”. Uneori se găsesc și afișe pe principalele căi de acces ale plimbăreților, iar mașina zgomotoasă este și ea ornată cu portretul unui personaj bizar, caricatural, diform, dar care are menirea de a împărți râsete și voie bună oriunde ajunge.

Dacă din curiozitate pașii ne poartă spre un astfel de spectacol, nu am pierdut nimic, ci dimpotrivă: facem cunoștință cu o formă inedită de teatru popular elen care, cândva, s-a bucurat de un succes important. Chiar dacă nu cunoaștem limba greacă, jocul de lumini și umbre, comicul de situație, burlescul afișat ne vor descreți frunțile cu siguranță.

Originile lui ”Karagiozis”

Teatrul de umbre a constituit principala formă de distracție a poporului elen în urmă cu mai bine de 150 de ani și și-a păstrat acest statut până în anii 50 ai secolului trect, când deja apariția radio-ului și a televiziunii au îndepărtat oamenii de panoul luminat pe care se desfășurau scenete hazlii. Totuși, există și astăzi profesori de actorie, artiști, studenți care se încăpățânează să păstreze viu acest tip de spectacol și se pare că dobândesc din ce în ce mai mult succes, oamenii redescoperind frumusețea simplității populare.

Primele cercetări indică Turcia ca locul de naștere al teatrului ”karagiozis”, dar istoria ne arată că teatrul de umbre a fost practicat de mii de ani în China sau Egipt. Există chiar opinia că turcii au preluat ”karagiozi” de la egipteni, arabi sau persani, popoare cu vădite preocupări literare și artistice. O altă părere este aceea că turcii au preluat ”karagiozis” de la ponții care cunoșteau acest concept de la armeni, georgieni și abhazi și pe care l-au transmis mai departe turcilor, în mod involuntar, ca și contaminare culturală pe durata ocupației otomane. Indiferent de ceea ce se spune acum, ”karagiozis” a fost trecut pe lista patrimoniului imaterial UNESCO ca element reprezentativ al Turciei, însuși numele său fiind alcătuit din două componente ”kara” care înseamnă ”negru” și ”giozi” care înseamnă ”ochi”. ”Karagiozis este ”omul negru” sau ”omul cu ochi negri”, adică personajul care, deși diform și uneori mic hoțoman, a devenit favoritul grecilor pentru istețimea și pățaniile lui.

Personajul

kar 2
Sursa foto: flickr

Se pare că acest Karagiozis a existat cândva, prin secolul al XIV-lea la curtea șeicului Kousteri. Avea ca prieten pe Hadzavatis și amândoi proveneau din Proussa, o mică localitate din Asia Mică. Hadjavatis era constructor și contracta lucrări importante unde Karagiozis era șef peste câteva zeci de oameni. Una din comenzile primite avea să aducă și sfârșitul nedrept al ui Karagiozis: un pașă a dorit un serai, așa că a angajat cea mai bună echipă de la acel moment, pe cea a lui Hadjavatis. Lucrările mergeau, dar într-un ritm mai lent, deoarece Karagiozis, om glumeț din fire, spunea atâtea glume lucrătorilor încât aceștia se opreau din muncă din cauza râsului. Dorind să știe ce se întâmplă pe șantierul seraiului său, pașa l-a chemat pe Hadjavatis, iar acesta a trebuit să recunoască faptul că prietenul său ține oamenii din treabă cu hazul lui. Supărat, pașa l-a chemat pe Karagiozis și l-a avertizat că, dacă mai glumește pe șantier, va fi pedepsit cu moartea. Bineînțeles că glumețul nu a ținut cont de amenințare și a făcut ce știa el mai bine, astfel încât, mâniat foarte tare, pașa a ordonat executarea bietului Karagiozis. Oamenii au fost atât de triși de moartea lui, încât pașa, ca să le câștige bunăvoința, i-a ridicat un monument pe locul său de veci.

Cu toate acestea, remușcările au început să îl chinuie foarte mult pe pașă care s-a îmbolnăvit de supărare. Ca să-i readucă atmosefera veselă creată de vechiul său prieten, Hadjavatis a început să repovestească oamenilor întâmplările hazlii ale lui Karagiozis și, în scurt timp, a început să creeze pentru pașă mici spectacole de umbre având ca personal principal pe cel ucis. Se spune că pașei i-au plăcut atât de mult aceste reprezentații, încât nu numai că și-a revenit din boală, dar l-a și însărcinat pe Hadjavatis să ducă povestea lui Karagiozis mai departe în lume. Ceea ce s-a și întâmplat, așa cum vom vedea în următorul articol.

Un gând despre „Karagiozi – o poveste ”cu poveste” (I)”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.