S-a născut pe coastele aspre ale Pontului acum mii de ani, aproape de începuturile lumii. De atunci, a rămas dansul de luptă al ponților pe care l-au adus în patria mamă după ce au fost nevoiți să-și lase casele și mormintele strămoșilor în fuga din calea prigoanei turce. Nimeni nu mai știe care i-a fost numele la început, dar generațiile care s-au perindat l-au numit Serra, amintindu-și de râul care le străbătea ținutul, scăldându-le bucuriile și tristețile de-a lungul veacurilor.
Războinic și impetuos, dansul Serra este destinat bărbaților, ce, prin mișcări ale
întregului corp, reproduc mișcări de luptă. Unii cercetători susțin că provine din ancestralul dans pyrrhic, amintit de Euripide în ”Andromaca” sau de Homer în ”Iliada”. Se spune că însuși Ahile a executat acest dans din durere pentru pierderea prietenului său Patrocle, chiar lângă rugul funerar al acestuia (numele dansului provenind din grecescul ” πυρός” = ”foc”). Alte surse merg mai departe în timp, atibuind acest dans zeiței Atena care l-a dansat după victoria asupra Titanilor, sau chiar Cureților, semizeii care l-au ocrotit pe Zeus copil și își loveau scuturile pentru ca zgomotul lor să-l împiedice pe Cronos să audă plânsetul micuțului.
O descriere mai amănunțită a dansului o face Platon, atent la micările de atac și retragere ale dansatorilor care, așa cum am mai spus, aminteau de un câmp de luptă. Picturile de pe vasele vremii (sec. al VI-lea î. Hr), frescele sau basoreliefurile au reușit să păstreze imagini ale unor dansatori purtând cască, tunică, înarmați cu suliță și scut și dansând pe sunetele fluierelor și ale timpanelor. Spectacolele de dans erau nelipsite și la jocurile panelenice, care adunau sportivi, recitatori sau poeți de pe tot cuprinsul Elladei, dar și în ceremoniile ritualice.
Astăzi, dansul Serra, păstrând bogăția de semnificații la care s-au adăugat și elemente coregrafice, este alcătuit din trei secvențe principale, corespunzătoare celor trei momente esențiale ale unei bătălii: la început, dansatorii, cu mâinile ridicate, se află într-o poziție relaxată, cu o atitudine veselă și încrezătoare. După puțin timp, ritmul devine sacadat, alert, neliniștit, așa cum numai experiența unui câmp de bătălie îl poate reproduce. Mișcările sunt bruște, corpurile dansatorilor se contorsionează în poziții amintind de lupta pentru viață, de încercările de dominare a inamicilor și de rănile primite. Serra este unul dintre puținele dansuri în care conducătorul dansatorilor strigă, dând diferite indicații tovarășilor săi, exact ca într-o bătălie. Ultima parte a dansului sugerează încetarea luptei, biruința și revigorarea războinicilor. Totul revine la starea inițială, trupurile se destind iar strigătele comandantului încetează.
Chiar dacă și-au pierdut pământul strămoșesc, ponții nu și-au pierdut identitatea, tradițiile și tot ceea ce le definește ființa. Dincolo de spații geografice, ei și-au construit o altă țară din cântece străvechi, dansuri și tradiții. Regiunea Pontului nu mai există… în urma ei cetățile milenare au rămas în cenușă, amestecate cu sângele celor uciși… dar ponții și-au luat pe umeri amintirile și idealurile și le-au adus înapoi în Ellada. Cu ei, Serra, apa de lângă cetatea Trabizondului, își duce valurile în ritmul dansului învățat de la zei.
Iubim Grecia 