Pentru regiunea Epirului, anul 2020 a adus bucuria înregistrării în Patrimoniul Imaterial UNESCO a unui dans local care a devenit, de-a lungul secolelor, un amestec fericit de eveniment religios, spectacol, ocazie de socializare și coeziune în cadrul unei comunități locale și chiar prilej de pețire a fetelor de măritat.
”Kikles” sau ”Kagkelari” este dansul practicat în tot Epirul la principalele sărbători religioase ale verii și începutului de toamnă (Sfânta Paraskevi din 27 iulie, Tăierea Capului Ioan Botezătorul de pe 29 august sau Nașterea Maicii Domnului din data de 8 septembrie), date stabilite deloc la întâmplare, ci potrivite pentru a se stabili calendarul nunților și al celorlalte evenimente comunitare din anul următor. Se constată încă o dată faptul că viața religioasă și cea culturală se aflau într-o strânsă interdependență, ceremoniile din cadrul bisericii fiind continuate în afara spațiului acesteia, cu muzică și dans. De altfel, pentru toți cei care vizitează Grecia, o atracție deosebită o reprezintă ”platiile”, acele piațete din jurul bisericilor unde lumea se adună nu doar pentru o cafea și socializare, ci și pentru dans și distracție. Piațetele încă mai reprezintă punctul central al așezărilor rurale elene, ca niște inimi ale satelor ce pulsează de viață.
Ce este specific la ”kikles”și-l deosebește de celelalte manifestări culturale ale regiunii este lipsa totală a instrumentelor muzicale, mișcările dansatorilor făcându-se numai pe melodia interpretată de ei înșiși. Departe de a fi un ”dans mut”, el poartă o notă de sobrietate, întrucât acum nu mai răsună nici clarinetul, nici ”daouli” (toba grecească), ci doar vocile participanților.
Cum se dansează
Dans robust epirot, ”kikles” este o înlănțuire umană realizată într-un mod anume, după reguli bine stabilite în timp. Participanții se apropie unul de celălalt, apucându-se de mâini și de încheietura cotului, astfel încât să existe cât mai puțin spațiu liber între ei. Primii care deschid dansul sunt bărbații, organizați în ordinea descrescătoare a vârstei, singurul care poate face excepție de la această regulă fiind preotul satului care este așezat în frunte indiferent de vârsta sa. După bărbați urmează femeile și copiii, dansatorii formând un șir cât mai lung care începe apoi să facă meandre din ce în ce mai strânse, astfel încât dansatorii ajung să se deplaseze aproape spate în spate, cât mai apropiați (de aici primind și denumirea de ”kikles”, cercuri sau ”kagkelari” șiruri, linii, într-un sens mai larg). Din acest motiv, dată fiind apropierea fizică a dansatorilor, ”kikles” se mai numește și ”dansul îndrăgostiților” pentru că el reprezintă unul din foarte puținele momente în care cei ce se plac aveau ocazia de a se apropia într-un mod de altfel nepermis de canoanele bunei cuviințe ale societății tradiționale elene.
Dar nu toți locuitorii satului sunt angajați în dans. Pe margine stau și ”stolnicii” care aduc tsipouro, mâncare, apă, loukoumi (bucățele de rahat), toate pentru ca dansatorii să aibă energie și voie bună.
Originea dansului
Există două ipoteze care circulă referitoare la geneza acestui dans. Una din ele susține că modul de execuție al pașilor și forma pe care o ia șirul de dansatori reliefează o atitudine de revoltă mascată împotriva unor stăpâni nedoriți. Fiind atât de apropiați fizic unii de ceilalți, dansatorii aveau ocazia de a schimba pe șoptite mesaje verbale între ei fără a trezi bănuieli celor din afara cercului. De aceea, unii etnografi afirmă că dansul a apărut în perioada ”Turcokratiei”, adică a stăpânirii otomane, ca o formă de rezistență populară împotriva acesteia.
O atlă variantă a originii acestui dans o reprezintă dansul ditirambic din perioada antică, interpretat doar la sărbătorile religioase și conținând și elemente dramatice. Această opinie este împărtășită de mai mulți specialiști care susțin caracterul milenar al dansului grecesc, dovedit prin izvoarele istorice scrise și nescrise care încă ne mai leagă de acele vremuri îndepărtate în trecut.
Element de patrimoniu universal
În ciuda istoriei zbuciumate a Epirului, ca dealtfel a întregii Ellade, oamenii au găsit modalități de supraviețuire nu numai din punct de vedere fizic, ci și spiritual. Muzica, dansul, credințele și obiceiurile păstrate cu sfințenie au reușit să contureze ființa națională a acestui popor, indiferent de vremelnicia stăpânirilor care s-au perindat pe aici.
Iar ”kikles”, iubit și prețuit atât de mult, este unul din pilonii pe care se sprijină Epirul și care i-au asigurat continuitatea. Strâns legați unii de ceilalți, dansatorii au străbătut cu succes ”meandrele” istoriei, toți ca unul, îndemnându-se și încurajându-se reciproc. Iar dacă în urma dansului se mai formează și familii, veșnicia le este asigurată.
Iubim Grecia 