Πρωτομαγιά, Ziua de Întâi Mai

Este scrisă în adâncul ființei umane bucuria unui nou început, a reînnoirii, a revenirii la viață. Iar atunci când vorbim și de începutul unei luni de vară timpurie, așa cum este luna mai, nu putem decât să facem o trecere în revistă a tradițiilor pe care poporul elen i le-a dedicat de-a lungul timpului.

Ziua de întâi mai, aflată la mijlocul perioadei cuprinse între echinocțiul de primăvară din martie și solstițiul de vară din iunie, are semnificații adânci, păstrate din era pre-creștină, ca parte integrantă a cultului zeiței Demeter. Acum se sărbătoresc renașterea naturii, cerealele câmpului, înflorirea celor mai multe plante.

În nordul Greciei, în special, acolo unde iernile sunt mai aspre, cu zăpezi, ger sau vânt rece, data de întâi mai este sinonimă cu eliberarea de tot ce este neplăcut din perioada de iarnă, cu bucuria revenirii primăverii și a timpului frumos. Tocmai de aceea, acestei zile i-au fost dedicate credințe, tradiții și ritualuri prin care oamenii, atât de fragili în fața trecerii timpului, recunosc puterea vindecătoare a soarelui și a verii.

În același timp, într-un frumos oxymoron, luna mai este dedicată și cultului morților, zeița Demeter fiind legată de tărâmul lui Hades, cel care i-a răpit fiica, pe Persefona, și a făcut-o regina lumii subpământene. Preluând aceste obiceiuri și transpunându-le în cultul creștin-ortodox, elenii acordă o atenție deosebită mormintelor în această perioadă, pe care le îngrijesc, le văruiesc, le înfrumusețează cu flori și aprind lumânări în amintirea celor care se odihnesc acolo.

Sursa foto:www.agriniotimes.gr

Cununa magică

În ziua de întâi mai, fiecare casă de elen are ușa de la intrare împodobită cu o cunună de flori, ca aducătoare de sănătate, bunăstare și noroc. Cu o zi înainte, copiii împletesc cununa din coarde elastice de viță-de-vie pe care aplică nenumărate flori, panglici, crenguțe de migdali, smochini sau rodii, dar și spice verzi de grâu sau orz. Analizând plantele folosite la confecționarea cununii, putem spune că aceasta are proprietăți magice, de asigurare a bunăstării familiei, dar și de ocrotire a membrilor acesteia. Florile și spicele binecuvântează stăpâna casei care trebuie să fie sănătoasă și fertilă, la fel ca și câmpul care va trebui să ofere hrana din lunile ce vor veni. În același timp, în cunună sunt prinse și plante cu puteri magice, cum ar fi usturoiul, urzica sau măselarița, al căror rol este de a alunga duhurile rele și deochiul de la casa respectivă. De multe ori, copiii sunt și ei ”încununați” în această zi cu coronițe de flori și, ținând crenguțe înflorite în mâini, pornesc într-un colind al primăverii pe la casele oamenilor, cântând cântece specifice acestei zile. Coronița e păstrată apoi până pe data de 24 iunie, de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, când este aruncată în focurile ritualice care se aprind în scopul curățirii și purificării oamenilor și naturii întregi.

În unele zone ale Greciei, cununa este înlocuită de un simplu mănunchi de ramuri tinere de măslin, smochin sau portocal printre care, obligatoriu, trebuie să existe și plantele magice menționate.

Sursa foto: http://www.flash.gr

În Florina, considerat cel mai friguros oraș al Greciei, există o întrecere între familii de a ajunge cât mai devreme dimineața pe vârful Sfântul Pantelimon din apropiere și de a culege flori pentru cununile care urmează a împodobi ușile caselor. Este de la sine înțeles că, pentru oamenii care suportă cu stoicism cele mai grele zile de iarnă din țară, această zi este sărbătorită cu entuziasm de întreaga comunitate care se adună aici, se bucură de natură, cântă și dansează.

Legătura dintre lumea oamenilor și regnul vegetal este strânsă în tradițiile elene, creându-se punți de comunicare și înțelegere între cele două. Oamenii au grijă de flori, fructe, grâne pentru ca acestea să îi poată hrăni și însănătoși. În satul Vlasti din Kozani, în dimineața de 1 mai, vasele de apă sunt golite și umplute cu apă proaspătă adusă atunci de la izvor, ca semn al înnoirii, iar femeile și copiii se încing la mijloc cu rămurele de salcie sau flori pentru a nu suferi de dureri pe timpul secerișului din vară.

Calendarul rural elen, ca și cel român, are o curgere diferită față de cel laic. Se află în strânsă legătură cu muncile agricole, perindarea anotimpurilor și a fenomenelor meteorologice, dar și cu zestrea de credințe păstrată în conștiința colectivă. Iată cum într-o singură zi, poporul elen apelează la puterea și farmecul plantelor pentru a-și asigura sănătatea și bunăstarea în restul anului.

 

 

Asklepion

Termenul de ”asklepion”, derivat de la numele zeului vindecător Asklepius, strămoșul medicinei grecești, reprezenta o construcție impresionantă prin care lumea antichității elene își transpunea convingerile în legătură cu sănătatea oamenilor și cu modalitatea de a vindeca bolile apărute. Dedicat acestui zeu, asklepion era locul unde veneau bolnavii în căutarea remediilor pentru diferite afecțiuni, dar nu era o instituție oarecare, ci un templu cu diferite construcții anexe, cum ar fi bazine de îmbăiere, amfiteatre pentru spectacole de teatru, alei de promenadă, toate având ca destinație vindecarea suferinzilor.

Sursa foto:www.tolo.gr

Spre deosebire de medicina actuală, grecii antici erau convinși că sănătatea fizică este rezultatul mai multor factori interni și externi, care țin de modul de viață al omului, de mediul său înconjurător, de emoțiile și gândurile sale, într-un cuvânt ideea de sănătate reprezenta un concept holistic în care omul era așezat în mod firesc în mijlocul naturii.

În viziunea de atunci, organismul uman avea la bază funcționarea a patru umori vitale, sângele, flegma, bila galbenă și bila neagră, care corespundeau celor patru elemente naturale, focul, apa, aerul și pământul și celor patru stări, cald, rece, umed, uscat. Prin urmare, boala era considerată un dezechilibru între aceste elemente, păstrarea sănătății provenind dintr-un mod de viață cât mai echilibrat care să permită cât mai puțin factorilor perturbatori interni sau externi să afecteze această stare ideală.

Termenul grecesc ”ygeia”, tradus prin ”sănătate” descria, de fapt, starea de liniște, mulțumire, împlinire a unei persoane al cărei trup se afla în deplină armonie cu toate legile oamenilor și naturii întregi. Atunci când apărea boala, se prescria ”diaita”, adică ”dieta” care astăzi, din păcate, se reduce doar la o listă de alimente permise pentru recâștigarea sănătății, în timp ce într-un ”asklepion”, ”diaita” se referea atât la hrană, cât și la întregul mod de viață.

Poate nu întâmplător, asklepia erau construite în mijlocul naturii, în locuri bine alese, acolo unde frumusețea împrejurimilor era în deplină armonie cu climatul sănătos și factorii care ajutau omul să se vindece din punct de vedere fizic, psihic, social sau spiritual.

Sursa foto: pinterest

Printre cele mai cunoscute asklepia erau cele din insula Kos sau de la Epidaurus, Peloponez, unde, pe lângă templu, existau un teatru, sală de exerciții fizice, altare, băi cu ape termale, toate destinate vindecării trupești și, mai ales, sufletești ale celor suferinzi. Tocmai de aceea exista o procedură anume de vindecare a acestora, încă de la momentul sosirii lor. Bolnavii erau îndreptați spre bazinele unde făceau băi ritualice pentru purificare, apoi se întâlneau cu preotul-medic căruia îi spuneau suferința lor și care le oferea o băutură soporifică obținută din infuzia anumitor plante. Era foarte important ca pacienții să adoarmă întrucât se considera că zeul Asklepios le apare în vis pentru a le transmite un mesaj anume. Când se trezeau, bolnavii povesteau visul medicului-preot care, pe baza interpretării acestui vis, aplica tratamentele personalizate pentru structura fizică și sufletească a acestora. Anumite spectacole de teatru erau considerate mod de vindecare, ca și exercițiile de gimnastică sau rugăciunile, acestora adăugându-se tratamentele medicale.

Aceste concepte privind omul ca parte a întregii naturi, aflat în legătură strânsă cu latura văzută și nevăzută a vieții, cu Creatorul și Creația Sa, mai sunt prezente și acum în Grecia. Poate tocmai de aceea, toți cei care vizitează această țară chiar și pentru câteva zile, susțin că aici găsesc oaza de pace și liniște pe care o caută mereu, aici natura, oamenii și timpul oferind vindecare și alinare oricui are nevoie.

Mycene – Cetatea clădită de ciclopi

Pierdută sub soarele arzător al Peloponezului, pe drumul spre Nafplio, cetatea milenară Mycene își poartă cu demnitate și discreție mileniile. Împletire de mituri și realități istorice, cu eroi de Iliadă și artefacte provenind din Epoca Bronzului, Mycene oferă fiecărui vizitator porția de știință și poveste căutate acolo, în valea Argolidei, la adăpostul a doi munți.

Sursa foto: http://www.gtp.gr

Numele i s-a născut din legendă, așa cum era și firesc: se spune că Perseus, fiul lui Zeus și al lui Danae, după ce a ucis Meduza și și-a găsit aleasa inimii, pe Andromeda, a ajuns în locul unde se află cetatea, iar teaca sabiei i-a alunecat și a căzut la pământ, lângă o ciupercă (myces). Considerând acest lucru un semn bun, Perseus a clădit aici cea mai frumoasă și bogată cetate, iar împreună cu Andromeda a avut urmași care au dus mai departe dinastia Perseizilor. O altă variantă a legendei spune că eroul a găsit un izvor cu apă care a constituit sursa de apă a cetății și care mai există și azi. Dinastiei Perseizilor i-a urmat cea a Atrizilor din care s-a remarcat în istorie Agamemnon, primul mare rege evocat de Homer în Iliada, al cărui regat cuprindea multe insule și tot Argosul, întinzându-se până spre ”îmbelșugatul Corint”. Din descrierile marelui bard al antichității, Mycene era o cetate ”aurită”, ”cu fundații trainice”, cu drumuri largi și viață economică înfloritoare. Poziția sa geografică a ajutat-o să-și consolideze supremația prin comerțul cu sudul Greciei, dar și cu Asia Mică, Egiptul și Ciprul. Nu e de mirare că Agamemnon a devenit personalitatea proeminentă a războiului de cucerire a Troiei, bucurându-se de notorietate datorită averii și puterii sale. Tocmai de aceea masca mortuară descoperită în secolul al XIX-lea de către Heinrich Schliemann i-a fost atribuită, arheologul făcând o directă legătură între măiestria cu care aceasta a fost confecționată din aur masiv și rangul înalt al celui căruia i-a fost pregătită.

Sursa foto: pinterest.

De-a lungul timpului, în perioada ei de înflorire, cetatea s-a mărit de trei ori, construindu-se trei rânduri succesive de ziduri înalte, din blocuri masive de piatră, indicând geniul ingineresc al civilizației miceniene. Dacă în centrul cetății se aflau palatul regal, ”megaron”, cimitirul regal, locuințele demnitarilor și ale înalților preoți, în afara zidurilor trăiau oamenii de rând, arheologii descoperind ateliere de parfumuri sau de prelucrare a fildeșului, case, morminte în formă de de stup, piețe sau spații publice, sisteme de apărare împotriva inundațiilor, obiecte de ceramică sau tăblițe de lut inscripționate cu scriere specifică acelor timpuri. Se poate spune că Mycene era deopotrivă o putere politică, religioasă și comercială.

Enigmatică, sobră și impresionantă, Poarta Leilor atrage și acum, după mii de ani, pe toți cei care ajung acolo. Nu ai cum să treci indiferent pe lângă blocurile masive de piatră care susțin sculptura: doi lei (sau leoaice, nu se știe exact întrucât capetele animalelor nu au rezistat trecerii timpului) sunt înfățișați într-o poziție solemnă, exact deasupra intrării în cetate. Legenda spune că blocurile imense, cântărind zeci de tone, au fost ridicate de ciclopi, singurii care puteau manevra asemenea greutăți și care au putut gândi astfel de construcții impresionante pentru perioada Bronzului Târziu.

Sursa foto: wikipedia

La fel ca Poarta Leilor, comoara lui Atreus domină întreaga cetate. Cunoscută și sub numele de ”mormântul lui Agamemmnon” , comoara este, de fapt, mormântul lui Atreus, tatăl lui Agamemnon și al lui Menelaus, cel care a devenit mai târziu rege al Spartei. Mormântul în formă de ”stup”, este un tumul care, cu cei 13 metri ai săi în înălțime și 14 metri în diametru, a fost cea mai mare construcție a antichității până la Parthenonul roman.

Timpul a trecut implacabil și peste Mycene, făcând-o să se retragă discret în istorie, lăsându-și legendele să dăinuiască peste veacuri. Cutremure, invazii străine, epidemii au concertat dispariția acestei civilizații care a însemnat prosperitate și progres acum mai bine de 3000 de ani. Dar zidurile transformate în ruine încă mai au puterea de a șopti tuturor legendele ciclopilor care au clădit această cetate, ale cărei comori sunt păzite atent de cei doi lei de la poartă.