Imathia
Makedonia. Câmpia arsă de soare a Imathiei, drumuri străjuite de leandri și livezi de piersici, soare orbitor și autentică vară grecească. Peste tot, privirile ți se lovesc de indicatoare spre vestigii arheologice, temple, vechi agore, mănăstiri bizantine, izvoare, toate așezându-se ca niște cercuri concentrice spre ceea ce poate fi numită ”inima vechii civilizații macedonene”. Pe lângă Pella, locul nașterii lui Alexandru cel Mare, un alt sătuc a făcut faimoasă întreaga Makedonie acum mai bine de patruzeci de ani: Vergina. Aici, împrejurimile, câmpurile, oamenii, chiar și albastrul cerului, totul se află sub semnul Alexandru, al biruinței și al puterii sale de a schimba lumea de acum mai bine de 2000 de ani.
La aproape 80 de km vest de Salonic, după ce treci de sate amuțite de căldura zilei și de elegantul Veria, orașul care încă poartă urmele pașilor Sfântului Apostol Pavel, drumul te îndreaptă spre coline înverzite până la malul grandiosului Aliakmonas, râul legendar care desparte parcă tumultul urban al vremurilor actuale de tărâmul eroilor macedoneni ce-și trăiesc veșnicia în sătucul care te așteaptă după câteva curbe.
Vergina te întâmpină în soare cu căsuțele ei cochete și oamenii zâmbitori, gata să te ajute să găsești mai iute ”mormintele”. Se bucură de vizită ca și cum ai trece pragul propriilor case, te așteaptă la taverne cu limonadă rece și cu povești de împărtășit. Ochii ți se opresc pe semnul stelei macedonene care este omniprezent, întipărit parcă și în inimile acestor oameni care își poartă cu mândrie statutul de urmași ai marelui Alexandru.
Mormintele regale
Căldura verii este lăsată în urmă odată cu intrarea în mormintele-muzeu, unde o liniște nefirească învăluie vizitatorul, împreună cu semi-umbra dată numai de spoturile luminoase îndreptate spre artefacte. Pe lângă clasicele vitrine, încărcate cu tezaurul de aur, argint, fildeș sau bronz, culoarele te îndreaptă spre ruine și fresce care încă își păstrează culorile. Simți istoria vibrând cu toate secolele ei și parcă nu ți s-ar părea deloc bizar să te întâlnești cu vreun ostaș purtând armură și vestita lance macedoneană.
Coborând câteva trepte, într-o încăpere separată, te trezești brusc în fața ușilor masive care au ocrotit somnul de veci al marelui rege Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare. Mormântul ți se arată în toată splendoarea lui, cu tăcerea solemnă și frescele încă păstrându-și culorile vii după mii de ani petrecuți în inima tumulului care le-a ascuns vederii. Apoi alte morminte, cu porți ferecate, încep să te întâmpine. Ești suspendat între lumea morților și cea a viilor, ambele vibrante și extrem de palpabile.
Sala Regelui
Periplul își atinge apogeul în sala ce găzduiește coroanele de aur, uimitoare prin migala cu care sunt lucrate. În formă de ramuri cu frunze sau flori, sau în împletituri filigranate, coroanele dezvăluie măiestria artizanilor care, acum mai bine de două mii de ani, au plăsmuit asemenea bijuterii fără egal nici măcar acum, în timpurile laserului sau ale imprimantei tridimensionale. Câteva coroane, printre care și cea a lui Filip al II-lea, sunt poziționate deasupra urnelor funerare ce au adăpostit osemintele defuncților familiei regale. Făcute din aur, acestea au încrustat pe capac simbolul stelei macedonene, simbol ce este repetat aproape obsesiv pe aproape orice. În mijlocul încăperii, ca un gardian tăcut, uniforma militară a marelui rege vorbește tuturor nu numai despre rangul acestuia, ci și despre forța fizică a unui mare luptător. Scutul masiv de bronz poartă urmele unor decorațiuni de aur și fildeș, în timp ce spada încă întreagă impresionează și ea prin dimensiunile sale. Spiritul lui Filip al II-lea este atât de viu în acest loc, răzbătând din orice colț al încăperilor. Începi să te identifici cu neamul vechilor macedoneni, să le înțelegi trăirile și mândria.
Pentru că numai din îngemănarea fericită a unui râu cu puteri magice, a unei câmpii roditoare și a unor coline umbrite de pini și livezi de piersici se pot naște eroii care și-au câștigat nemurirea. Aici, în Imathia macedoneană.
Iubim Grecia 