Cariatidă

CARIATIDĂ – statuie de femeie stând în picioare, utilizată drept coloană.
Potrivit unei tradiții raportate de către Vitruviu, numele de ”cariatidă” ar proveni de la Carias, numele unui târg din Laconia, cucerit de către greci pentru că locuitorii lui făcuseră pact cu perșii. Fiind cuceriți, cariatizii au fost transformați în sclavi, iar femeile au fost nevoite să poarte pe cap greutăți mari. 
Originea acestui motiv vine, de fapt, din Orientul Apropiat, dar el nu apare decât în sec. al VI-lea î. Hr. la cele patru cariatide ale tezaurelor sifrienilor și cnidienilor de la Delfi.
Cele mai cunoscute cariatide sunt cele de la balconul Erehteionului din acropolea Atenei. Ele erau numite ”korai” (fete tinere), iar cuvântul ”cariatidă” care desemna aceste coloane antropomorfe a apărut abia pe la sfârșitul secolului al V-lea î. Hr.

Agora

AGORA – piață în care se țineau târgurile și în care cetățenii se adunau pentru a dezbate cu privire la treburile publice, atunci când nu aveau un alt loc rezervat în acest scop.
Cu timpul, agora a căpătat o importanță deosebită în viața socială, devenind și centrul religios al comunității. Când aveau loc diferite sărbători, erau așezate pe căile de acces la agora vase pline cu apă lustrală, pentru ca oricine să se poată purifica înainte de a intra în spațiul sacru. Zeii și eroii protectori ai cetății își aveau acolo capelele (heroon), templele și altarele lor.
În paralel, agora avea și o funcție economică. Cetățenii veneau acolo pentru a trata diferite afaceri, pentru a se întâlni liber, dar și pentru a vinde și a cumpăra atât produsele de la țară, necesare traiului de fiecare zi, cât și produsele importate și cele manufacturate. Aceste târguri erau instalate uneori la porțile orașelor, dar, în general, ele se foloseau de agora, la fel ca instituțiile religioase și administratorii cetății. Nemulțumit de acest lucru, Platon a preconizat instalarea târgurilor la porțile orașelor, astfel încât atracțiile negoțului să nu mai abată cetățenii de la ocupații nobile. La rândul său, Aristotel a sugerat crearea de agore anume pentru comerț, care să fie situate la depărtare de agora ”pură”, în care să se poată aduna oamenii liberi; așa au fost organizate, după părerea sa, orașele din Tessalia. De altfel, în unele cetăți, de pildă la Priene sau la Corint, existau deja târguri specializate, prefigurând ”străzile” pentru pescărie sau pentru cărnuri din orașele orientale.

Turnul Alb din Tesalonic

Măreț, impozant, fost punct de apărare a estului vechii urbe a Tesalonicului, Turnul Alb (Λευκός Πύργος ) este, fără doar și poate, una din atracțiile străvechiului oraș situat în Golful Thermaic.

Venind din negura vremii, din secolul al XV-lea, edificiul a fost construit de otomani pe un fost turn considerat a fi fost înălțat de bizantini în secolul al X-lea. Așa cum apare în imaginile vremii, până la începutul secolului a XX-lea, el a fost înconjurat și de ziduri groase, care au fost însă dărâmate, astfel încât, din întreaga construcție nu s-a păstrat decât ceea ce a devenit imaginea emblematică a Tesalonicului. Oriunde te duci, oriunde te poartă pașii pe străduțele înguste mărginite de lămâi și portocali, simți chemarea turnului care, în ciuda formei sale austere, degajă o eleganță aparte. 

Numele său are două explicații, legate de trecutul lui zbuciumat când a funcționat nu doar ca turn de apărare, ci și închisoare. Aici erau întemnițați toți cei care se răzvrăteau împotriva Imperiului Otoman, fiind torturați și masacrați fără milă. De la sângele curs în atâtea secole pe lespezile sale de piatră, turnul a căpătat o reputație nedorită, fiind numit ”Turnul Roșu” sau ”Turnul Sângelui”. Cum a ajuns să i se schimbe numele? O explicație o găsim vizitând muzeul adăpostit chiar de fosta închisoare: vechiul renume care dădea fiori tuturor a fost repede înlăturat din memoria colectivă, după ce turnul a fost văruit și primenit de toată suferința adunată între zidurile lui. O altă explicație a culorii sale este povestea conform căreia un deținut a văruit turnul în schimbul eliberării sale. Nu știm dacă întemnițatul chiar a primit libertatea după toată munca depusă, dar un lucru e sigur: Turnul Alb a rămas în conștiința colectivă ca un simbol al Tesalonicului, străjuind faleza și adunând în jurul său locuitori, turiști, negustori de nimicuri, artiști în căutarea faimei prin spectacole încropite ad-hoc, vânzători de suveniruri, castane coapte și covrigi cu susan, o lume pestriță care de sute de ani își duce existența în vecinătatea marelui martor tăcut al atâtor secole de istorie zbuciumată, așa cum a fost cea a Elladei.

Pentru cei care îi urcă treptele cu răbdare până la platoul din vârf, turnul oferă privirii o adevărată încântare: jos, Golful Thermaic își întinde leneș apele până acolo unde marea se unește cu cerul în unduiri albastre, în timp ce partea opusă dezvăluie creste aspre de munți. Este ceva din acel amestec binecuvântat de dârzenie și delicatețe ce caracterizează sufletul elen, turnul adunându-le pe amândouă și oferindu-le cu generozitate tuturor celor care-i iubesc istoria și măreția. Acum nu mai este închisoare, nici zid de apărare pregătit de lupte grele, ci este doar un loc care are atâtea povești să ne spună, dacă îl ascultăm. Liniștit după secole de suferințe, mărețul edificiu își trăiește senectutea cu demnitate, primind la el pe toți cei care îl caută. Și niciodată nu poți ajunge la Tesalonic fără să-l cauți 🙂