Pierdută sub soarele arzător al Peloponezului, pe drumul spre Nafplio, cetatea milenară Mycene își poartă cu demnitate și discreție mileniile. Împletire de mituri și realități istorice, cu eroi de Iliadă și artefacte provenind din Epoca Bronzului, Mycene oferă fiecărui vizitator porția de știință și poveste căutate acolo, în valea Argolidei, la adăpostul a doi munți.
Numele i s-a născut din legendă, așa cum era și firesc: se spune că Perseus, fiul lui Zeus și al lui Danae, după ce a ucis Meduza și și-a găsit aleasa inimii, pe Andromeda, a ajuns în locul unde se află cetatea, iar teaca sabiei i-a alunecat și a căzut la pământ, lângă o ciupercă (myces). Considerând acest lucru un semn bun, Perseus a clădit aici cea mai frumoasă și bogată cetate, iar împreună cu Andromeda a avut urmași care au dus mai departe dinastia Perseizilor. O altă variantă a legendei spune că eroul a găsit un izvor cu apă care a constituit sursa de apă a cetății și care mai există și azi. Dinastiei Perseizilor i-a urmat cea a Atrizilor din care s-a remarcat în istorie Agamemnon, primul mare rege evocat de Homer în Iliada, al cărui regat cuprindea multe insule și tot Argosul, întinzându-se până spre ”îmbelșugatul Corint”. Din descrierile marelui bard al antichității, Mycene era o cetate ”aurită”, ”cu fundații trainice”, cu drumuri largi și viață economică înfloritoare. Poziția sa geografică a ajutat-o să-și consolideze supremația prin comerțul cu sudul Greciei, dar și cu Asia Mică, Egiptul și Ciprul. Nu e de mirare că Agamemnon a devenit personalitatea proeminentă a războiului de cucerire a Troiei, bucurându-se de notorietate datorită averii și puterii sale. Tocmai de aceea masca mortuară descoperită în secolul al XIX-lea de către Heinrich Schliemann i-a fost atribuită, arheologul făcând o directă legătură între măiestria cu care aceasta a fost confecționată din aur masiv și rangul înalt al celui căruia i-a fost pregătită.
De-a lungul timpului, în perioada ei de înflorire, cetatea s-a mărit de trei ori, construindu-se trei rânduri succesive de ziduri înalte, din blocuri masive de piatră, indicând geniul ingineresc al civilizației miceniene. Dacă în centrul cetății se aflau palatul regal, ”megaron”, cimitirul regal, locuințele demnitarilor și ale înalților preoți, în afara zidurilor trăiau oamenii de rând, arheologii descoperind ateliere de parfumuri sau de prelucrare a fildeșului, case, morminte în formă de de stup, piețe sau spații publice, sisteme de apărare împotriva inundațiilor, obiecte de ceramică sau tăblițe de lut inscripționate cu scriere specifică acelor timpuri. Se poate spune că Mycene era deopotrivă o putere politică, religioasă și comercială.
Enigmatică, sobră și impresionantă, Poarta Leilor atrage și acum, după mii de ani, pe toți cei care ajung acolo. Nu ai cum să treci indiferent pe lângă blocurile masive de piatră care susțin sculptura: doi lei (sau leoaice, nu se știe exact întrucât capetele animalelor nu au rezistat trecerii timpului) sunt înfățișați într-o poziție solemnă, exact deasupra intrării în cetate. Legenda spune că blocurile imense, cântărind zeci de tone, au fost ridicate de ciclopi, singurii care puteau manevra asemenea greutăți și care au putut gândi astfel de construcții impresionante pentru perioada Bronzului Târziu.
La fel ca Poarta Leilor, comoara lui Atreus domină întreaga cetate. Cunoscută și sub numele de ”mormântul lui Agamemmnon” , comoara este, de fapt, mormântul lui Atreus, tatăl lui Agamemnon și al lui Menelaus, cel care a devenit mai târziu rege al Spartei. Mormântul în formă de ”stup”, este un tumul care, cu cei 13 metri ai săi în înălțime și 14 metri în diametru, a fost cea mai mare construcție a antichității până la Parthenonul roman.
Timpul a trecut implacabil și peste Mycene, făcând-o să se retragă discret în istorie, lăsându-și legendele să dăinuiască peste veacuri. Cutremure, invazii străine, epidemii au concertat dispariția acestei civilizații care a însemnat prosperitate și progres acum mai bine de 3000 de ani. Dar zidurile transformate în ruine încă mai au puterea de a șopti tuturor legendele ciclopilor care au clădit această cetate, ale cărei comori sunt păzite atent de cei doi lei de la poartă.
Iubim Grecia 