Nu putem vorbi despre Grecia fără să ne gândim la Jocurile Olimpice, evenimentul care astăzi cuprinde cu febra lui sportivii din întreaga omenire și care își are obârșia pe tărâm elen. Amestec de legende referitoare la forța fizică a oamenilor și intervenția zeilor, Jocurile au împărțit marele timp al Antichității în perioade de câte patru ani, care însemnau succesiune de pace și de război, de pregătire intensă și de savurare a victoriei. Tocmai de aceea, reluarea Jocurilor Olimpice în epoca modernă a însemnat reînvierea vechilor principii de ”egalitate”, ”apreciere”, ”pace”, ”depășirea propriilor limite”.
Spiros Louis, băiatul sărac din Maroussi
Cea de-a doua ediție a Jocurilor Olimpice Moderne, din anul 1896, a adus o nouă probă: cea a maratonului, la care s-au înscris atleți care deja câștigaseră diferite probe de alergare în ediția precedentă și care credeau că cei 42 de kilometri pe care îi aveau de străbătut din localitatea Marathonas până în Atena vor fi ușor de parcurs.
La această probă s-a înscris și Spiros (Spiridonas) Louis, un tânăr sărac de 23 de ani care provenea din Maroussi, un sătuc de la marginea Atenei. Astăzi, Maroussi este o suburbie cochetă a capitalei elene, dar atunci, la sfârșitul secolului al XIX-lea, era o adunătură de case modeste de fermieri, cunoscut mai mult datorită izvoarelor de apă minerală care se aflau aici.
Sursa foto: http://www.historycollection.com
Fiind cel de-al cincilea copil al familiei, Spiros își ajuta părinții la muncile zilnice, completând venitul modest familiei cu transportul de apă în Atena. Seceta care se abătuse în zonă în acei ani a făcut ca cererea de apă să crească, așa că Spiros și tatăl lui se duceau aproape zilnic în capitală cu căruțul încărcat cu butoaie de apă de izvor.
Când a început serviciul militar, fiind înalt și cu o constituție atletică, el a fost imediat observat de colonelul Papadiamantopoulos care a început să-i facă o ”pregătire fizică” deosebită de cea a celorlalți soldați: în fiecare dimineață, Spiros trebuia să alerge de la unitatea sa militară aflată în afara Atenei până în Piața Syntagma, pentru a-i cumpăra colonelului ziarul, țigările și alte mărunțișuri zilnice. Alergând pe această distanță, tânărul a început să fie din ce în ce mai rapid și să își termine sarcina într-un timp din ce în ce mai scurt.
Marea cursă
Spiros se liberase de ceva timp când a avut loc cea de-a doua ediție a Jocurilor Olimpice și poate ar fi lăsat-o să treacă pe lângă el dacă același colonel Papadiamantopoulos nu l-ar fi împins să se înscrie la cursa de maraton. Tânărul a făcut-o în cele din urmă, dar dintr-un alt motiv: îndrăgostit de Eleni, o fată deosebit de frumoasă dar plăpândă, el a sperat că o eventuală victorie l-ar face suficient de ”atractiv” ca ginere în ochii mamei acesteia.
Cu o zi înainte de probă, spre deosebire de ceilalți concurenți, el și-a petrecut timpul numai în post și rugăciune, preferând un alt fel de pregătire în locul celei pe care o făceau contracandidații săi la premiu.
Cursa nu s-a dovedit deloc ușoară pentru ceilalți atleți care au fost nevoiți să abandoneze pe rând. Distanța mare, diferența de nivel a terenului și poate și voința zeilor vechii Ellade au făcut ca Spiros, cel care alerga îmbrăcat în fustanela tradițională, să preia conducerea cursei.
Se spune că pe stadionul Panathinaikos spectatorii așteptau într-o liniște mormântală apariția câștigătorului, tensiunea fiind simțită aproape fizic de toți cei prezenți, printre ei numărându-se și regele Otto și întreaga sa Curte.
Sursa foto: http://www.greekschannel.com
În lumina amiezii, deodată, s-a auzit un strigăt: ”Este grec!”. Cineva a văzut fustanela îndreptându-se spre intrarea în stadion și a dat știrea care a făcut ca cei aproape 60.000 de spectatori să izbucnească simultan în strigăte de fericire. Se spune că însuși regele George I, de bucurie și exaltare, a uitat un pic de manierele Curții și a aruncat în sus pălăria amiralului său și a îmbrățișat-o strâns pe regina Olga.
Grecia întreagă a sărbătorit victoria fiului său care a fost răsplătit cu bijuterii și diferite beneficii mărunte, începând cu prânzuri gratuite la taverne până la un abonament gratuit la bărbierul satului. Dar cea mai mare răsplată a lui Spiros a fost însăși inima lui Eleni care i-a devenit soție.
Amintirea unei victorii istorice
Spiros, căsătorit cu Eleni, s-a întors la viața sa de dinainte, modestă și simplă, lucrând ca polițist local. Din păcate, viața i-a fost umbrită de îndelungata suferință a soției pe care el a dorit din tot sufletul să o aline. Iubindu-și soția cu aceeași intensitate ca în tinerețe, bărbatul a început să vândă tot ce avea în gospodărie pentru a-i procura cel mai bun tratament, dar moartea lui Eleni a fost inevitabilă și l-a lăsat la fel de sărac ca înainte de Olimpiadă.
Nici el nu a mai trăit mult după aceea. Ultima sa apariție publică a fost în 1936, ca invitat special la Olimpiada de la Berlin, marele Spiros murind câteva luni mai târziu la vârsta de 67 de ani. S-a retras în lumea marilor umbre ale civilizației elene, acolo unde poartă mereu cununa de măslini a învingătorilor și unde încă mai răzbate ecoul celor 60.000 de glasuri înălțate la auzul a doar două cuvinte: ”Este grec!”.
Sursa foto: http://www.greatestgreeks.wordpress.com
Iubim Grecia 