Thesmophoria (Θεσμοφόρια)

Chiar dacă, în Grecia antică, femeile nu erau considerate cetățeni ai polis-ului și nici nu aveau acces la festivalurile și evenimentele publice care se desfășurau de-a lungul anului, iată că tot găseau modalități de a se întâlni și de a se bucura unele de altele, făcând schimb de idei, sfaturi, informații care le ajutau apoi să-și ducă viața mai departe în universul casnic.

Și una din aceste ocazii era festivalul Thesmophoria, sărbătoarea care avea loc în luna Pyanepsion (Πυανεψιών) care corespunde acum cu sfârșitul lui Octombrie, începutul lui Noiembrie. Pe durata celor trei zile de festival, organizarea și desfășurarea ritualurilor erau realizate exclusiv de femeile ai căror soți erau cetățeni, prezența bărbaților și a sclavelor sau chiar a tinerelor necăsătorite fiind interzisă.

Zeița Demeter, cu purcelul de sacrificiu.
Sursa foto: http://www.clevelandart.org

Thesmophoria era dedicată lui Demeter, zeița cerealelor și mama Persephonei care jumătate de an locuia cu soțul său Hades în lumea subpământeană și jumătate stătea alături de mama ei. Când o avea pe fiica sa aproape, Demeter făcea ca totul să înflorească și să rodească pe pământ, în timp ce lipsa Persephonei atrăgea tristețea, melancolia mamei care se reflectau în venirea frigului și a întunericului pe pământ. În acest fel explicau vechii greci succesiunea anotimpurilor și, implicit, ciclul vieții agrare, prin bucuria sau tristețea lui Demeter atunci când Persephona îi era aproape sau departe.

Întrucât în această perioadă se realizau însămânțările de toamnă, Thesmophoria avea ca principal scop invocarea fertilității atât a naturii, a ogoarelor, cât și a oamenilor. Sărbătoarea ținea trei zile, fiecare zi având o anumită semnificație.

Prima zi era Anodos, adică Ziua urcușului, a ascensiunii, făcându-se aluzie la urcarea Persephonei din lumea subpământeană către cea a mamei ei. Acum se sacrificau purcei fie de către măcelari angajați în acest scop, fie chiar de femei. Acestea își înălțau corturi și locuiau în ele pe toată perioada festivalului, ajungând rar acasă, dedicate fiind ritualurilor pe care le aveau de îndeplinit. Purceii sacrificați erau aruncați în gropi numite ”megara” și lăsați acolo până anul următor. Femeile care îndeplineau tot acest ritual petreceau mai înainte trei zile în deplină stare de reculegere, purificare, curățire de orice gânduri sau fapte urâte.

A doua zi era Nesteia, adică Ziua postului, în care participantele la ritual nu mâncau nimic, ci își făceau direct pe pământ culcușuri din plante medicinale cu puteri afrodisiace sau vindecătoare de orice boală femeiască. În această zi, resturile purceilor din anul precedent erau adunate cu grijă din ”megara” de către responsabilele cu acest lucru, duse la altarul lui Demeter, acoperite cu ramuri de pin și prăjiturele în formă de șerpi sau bărbați și apoi arse, într-un foc ritualic.

În cea de-a treia zi, numită Kalligeneia sau Ziua Bunei Nașteri , cenușa sacrifiilor făcute cu o zi înainte era împrăștiată pe câmpuri, acolo unde au fost aruncate semințele, pentru a le face să germineze și să rodească în anul următor.

Femeie îndeplinind ritualul Thesmophoriei. Sursa foto: http://www.ime.gr

Scrierile antice spun că această sărbătoare era și o bună ocazie pentru femei de a se distra cu glume mai mult sau mai cuviincioase, tocmai acest limbaj fără perdea fiind tot o modalitate de revigorare a fertilității și a unei vieți sexuale mulțumitoare în cuplu.

Pentru că femeile Greciei antice erau, în general, prizonierele unei vieți destul de sărace în divertisment sau socializare, festivalul Thesmophoriei le dădea nu doar libertatea de a se sustrage îndatoririlor domestice, dar și de a se implica în viața socială prin ritualurile de fertilitate care asigurau hrana întregii comunități pentru următorul an.

Feminitate, fertilitate, viață – Dansul ”Trata” din Megara

Fiecare primăvară, mai exact Marțea Luminată de după Paști, reînvie în Megara un obicei străvechi ce încă mai păstrează elemente din ritualurile pre-creștine cărora li s-a asociat bucuria Învierii lui Hristos.

Sursa foto: http://www.visitmegara.gr

Practicat în Attica, mai exact în Megara, Elefsina sau insula Salamina din apropiatul Golf Saronic, dansul Trata, dedicat femeilor, nu mai este de mult un simplu act artistic, ci mai degrabă un ritual de fertilitate și revenire a naturii la viață după lunga perioadă hibernală. Originile lui se pierd în negura timpului, pe vremea cultului zeiței Demeter, cea a cărei fiică, Persefona, a fost răpită de întunecatul Hades și dusă în lumea lui subpământeană. Cele șase luni de prezență a Persefonei pe pământ erau echivalentul anotimpurilor calde, în care pământul bogat își dăruia roadele. Retragerea zeiței în lumea soțului său însemna instalarea timpului rece, a zăpezilor și a morții temporare a întregii naturi. Bucuria renașterii era celebrată de femei prin acest dans ritualic, în care melodicitatea cântecului interpretat chiar de dansatoare se combina sugestiv cu eleganța mișcărilor și frumusețea costumelor.

În prezent, dansul Trata adună femeile într-o mișcare simbolică de labirint, semnificând ciclul etern al vieții, nașterea și renașterea firii. Acum, nimeni nu mai amintește de Persefona, cultului ei suprapunându-i-se un alt eveniment creștin care s-a petrecut în vremea ocupației otomane, în Marțea Luminată. Se spune că locuitorii Megarei, din dorința de a-și păstra religia și tradițiile, i-au cerut voie guvernatorului otoman să-și construiască o biserică. Mimând generozitatea, acesta le-a dat voie, cu condiția ca biserica să se construiască într-o singură zi, de la răsăritul la apusul soarelui. Cu un efort uriaș, implicând întreaga comunitate și cu speranța la Dumnezeu, oamenii au reușit să clădească Biserica Sfântului Ioan pe care l-au mai numit și ”Dansatorul”, ca aluzie la faptul că, la sfârșitul zilei, văzând biserica ridicată, fetele și femeile din Megara s-au prins în horă și au început să danseze de bucurie.

Dansul a reprezentat un punct de atracție pentru mulți folcloriști, care i-au studiat

Sursa foto: http://www.visitmegara.gr

simbolistica și i-au recunoscut valoarea de patrimoniu imaterial al Elladei. La sfârșitul anilor `40, Kevin Andrews descria acest dans precum: ”Un șir lung de aproximativ 150-200 de femei purtând costume de o frumusețe rară, ținându-și mâinile încrucișate peste talie, mișcându-se în cerc de jur-împrejurul piațetei… purtând năframe albe de mătase ce le cad în falduri largi pe umeri și pe spate, veste de catifea violet înțesate de broderii cu fir de aur, cu dantele la manșete, salbe peste salbe de galbeni acoperindu-le pieptul și șorțuri de mătase bogat înflorite, acoperindu-le fustele lungi și papucii cu fir de aur.”  

Deși în trecut dansul era executat doar de femei, acum apar și bărbați care le însoțesc în aceste spectacole, îmbogățite cu discursuri, momente lirice sau piese de teatru. Celebrarea victoriei creștinilor eleni reprezintă un moment festiv, de bucurie și sărbătoare a întregii comunități din această parte a Elladei. Totuși, multe elemente din mișcările sau vestimentația tradițională a locului încă mai păstrează încărcătura simbolică a ritualurilor antice. Costumul feminin, extrem de bogat și strălucitor, este alcătuit în jurul a trei culori de bază, alb, negru și roșu, din materiale vaporoase precum mătasea și satinul. Broderiile cu fir aurit reprezintă fie spice de grâu, simbolul zeiței Demeter păstrat de-a lungul mileniilor, fie rodii stilizate, un alt simbol al fertilității și renașterii. 

Amintind de labirintul mitologic, de cursul șerpuitor al vieții care își urmează neabătută drumul de la viață la moarte și renaștere, dansul Trata surprinde esența neamului elen pentru care niciun obstacol apărut de-a lungul istoriei nu a fost suficient de puternic pentru a-l nimici. Iar femeile, cu aparenta lor fragilitate, au demonstrat cu prisosință că ele sunt cele care au dus pe umerii lor acest neam mai departe, de-a lungul mileniilor.

Vă invităm să urmăriți acest dans al eleganței și al renașterii, bucurându-vă de frumusețea acestui moment.