Mângâiată de soarele Egeei de nord, renumită prin brânza feta și mierea cu gust divin, insula Lemnos (Limnos) este o răspântie a apelor, un punct de început și de sfârșit în drumurile ce leagă Europa de Asia Mică. Se spune că este locul în care Zeul l-a gonit pe Hefaistos din Olimp, micuța insulă vulcanică devenind căminul zeului artizan care, la din jocul cu focul, izbutea să creeze lucruri uimitor de frumoase.
Ca urmare a poziției sale geografice aproape de strâmtoarea Dardanele, insula Lemnos a cunoscut, de-a lungul vremii, influențe atât grecești, cât și turcești, nu doar ca urmare a invaziilor otomane, ci și datorită imigrării multor crescători de animale din zona Constantinopolului care au găsit aici și hrană îmbelșugată pentru animalele lor, dar și pacea unui nou cămin. Și cum să nu rămâi aici, când marea generoasă îți oferă tot ce are ea mai bun în materie de pește și fructe de mare, când aerul sărat, bătut de brize, face ca iarba să dea cel mai bun gust brânzei feta, iar soarele e prezent pe cer parcă la nesfârșit? Tocmai de aceea, poate, locuitorii acestei fărâme de uscat de pe întinsul mării Egee, au ales să poarte mereu cu ei bucuria cântecului. Și imigranții din fostul Imperiu Otoman și băștinașii au făcut din muzică și cât un limbaj comun care i-a ajutat să se cunoască mai bine și să se înfrățească. Imigranții au fost cei care au adus aici lira, ca instrument muzical, și ea a rămas statornică în muzica tradițională a acestei insule vreme de secole, până în zilele noastre. În afară de lira lemniană, imigranții, muzicieni profesioniși, au adus și vioara, baglamaki, bouzouki și fluierul de lemn.
Așa că nu e de mirare că și portul locuitorilor a fost influențat de cel al
imigranților, creând un fel de veșminte specifice acestor locuri. Costumul masculin este dominat de culoarea albă a pantalonilor (vraka) și a vestei, la care se adaugă o cămașă fie albă, fie de altă culoare, brâu cafeniu, cizme sau chiar opinci. Elementul specific al portului tradițional masculin, care trădează oarecum și ocupația de bază, este năframa albă de pe capul bărbaților, înfășurată într-un mod anume, astfel încât să protejeze capul de soarele puternic și de vântul care străbate insula. Întrucât munca de bază este cea legată de creșterea animalelor, ținuta masculină a fost adaptată la specificul locurilor, care îmbină atât pantele abrupte ale dealurilor din nord, cât și dunele de nisip sau țărmurile stâncoase.
Costumul feminin este dominat de culori nisipii și este destul de simplu, alcătuit din cămașă cu mâneci dantelate, vestă, fustă, năframă și salbe de bani de aur care arată bogăția și statutul social al femeii respective, precum și pantofi de piele confecționați chiar de cea care îi poartă.
Dansurile sunt vesele, sprintene, descriind prin mișcări aspecte ale vieții pastorale din această comunitate. Ele însoțesc nu doar principalele momente din viața lor alături de animale, ci și cele mai importante evenimente din viața omului, cum ar fi nașterea și nunta. Ritualurile de trecere includ neapărat și momente de dans, marcând momente unice cum ar fi bărbieritul mirelui sau scăldatul noului născut la botez.
Vă lăsăm acum în compania unuia dintre cei mai mari muzicieni ai Lemnosului, Thanasis Kotsinadelis, cel care a scos la iveală și a șlefuit bogățiile imateriale ale acestui loc, muzica și dansurile locale, așezându-le la loc de cinste în folclorul elen și european.
Iubim Grecia 