Luna Mai în folclorul elen (I)

Timpul își toarce leneș firul și iată că ne oferă o altă lună frumoasă în care să ne bucurăm de trecerea de la primăvară la vară, de la un anotimp la altul. În tradiția românească, luna Mai, adică ”Florar” este o perioadă a deschiderii, a înfloririi, chiar a primelor roade coapte.

Sursa foto: http://www.palo.gr

În Ellada, însă, lucrurile stau puțin diferit: luna Mai este cunoscută ca cea în care se împletesc binele și răul, care oferă momente frumoase, dar și neplăceri dacă nu-I respecți cutumele. Credința aceasta vine din antichitate, când vechii romani au dat numele aceste luni ”Maius”, făcând referire la ”majors”, adică ”străbuni, înaintași, cei trecuți în lumea umbrelor”. În luna mai, în vechiul Imperiu Roman, aveau loc două sărbători dedicate celor morți, Lemuria și Rozalia. Pentru romani, lemuriile erau sufletele celor dispăruți care, o anumită perioadă din an, se întorceau din lumea umbrelor și cutreierau printre cei vii. Ca să scape de prezența lor neplăcută, stăpânii caselor, cei cu rol de ”pater familias”, se duceau la miezul nopții în mijlocul casei și, aruncând peste umăr o mână de fasole neagră și bătând într-un vas de bronz, spuneau de nouă ori ”Suflete ale strămoșilor noștri, plecați de aici!”, asigurând, prin acest ritual, liniștea casei pentru încă un an. Rozalia era sărbătoarea trandafirilor cu care erau împodobite mormintele. Prin urmare, era și ea o sărbătoare a celor morți și s-a păstrat într-o formă asemănătoare până în zilele noastre, când numele i-a fost modificat în Roussalia, adică sărbătoarea Cincizecimii. În Sâmbăta Rusaliilor, în toată Ellada, se pomenesc morții și nu se lucrează sub nicio formă, sărbătoarea fiind considerată a fi una periculoasă. În această zi, este interzis cu desăvârșire pentru femei să coasă, întrucât se spune că înțeapă sufletele morților. Ca și în antichitate, există credința că, de la Înviere până la Rusalii, cei dispăruți sunt liberi să hoinărească printre cei vii, de aceea, toată perioada este trăită cu teamă și reținere de către eleni. Este interesant modul în care elementul creștin s-a suprapus peste vechile credințe păgâne, iar această perioadă este explicată altfel decât în antichitate: se spune că Maica Domnului, coborând la Iad și văzând suferințele celor de acolo, și-a făcut milă de ei și le-a dat voie ca 50 de zile pe an să iasă din nou pe pământ, de la sărbătoarea Învierii până la Rusalii.

Trăind cu teama față de cei dispăruți și de această întrepătrundere a celor două luni, elenii simt luna mai ca fiind o perioadă a momentelor neplăcute. De aceea, ei se feresc cu strășnicie să înceapă ceva în această lună, să semene sau să planteze. ”Ce se răsădește acum devine îngrășământ pentru rău!”, se zice în Corfu. O altă credință elenă privind această lună este cea, conform căreia, căsătoriile încheiate acum sunt predispuse destrămării, de aceea nunțile sunt foarte rare, dacă nu chiar aproape inexistente în această perioadă.